De ce comitetul parental școlar nu protejează drepturile tatălui: capcane instituționale și stereotipuri sociale

Fenomenul ignorării neoficiale a drepturilor tatălui de către comitetul parental școlar este un simptom al unei probleme sistemice mai profunde, nu al prejudecăților personale ale membrilor săi. Comitetul parental, deși neoficial, dar influent în interiorul școlii, acționează în cadrul unor modele sociale, de gen și administrative moștenite, care marginalizează implicit bărbații-tătici. Inabilitatea acestuia de a deveni un instrument de protecție a drepturilor tatălui este determinată de mai mulți factori interconectați.

1. Disbalans demografic și social: «spațiul feminin»

Majoritatea comitetelor parentale sunt compuse din mame. Acest lucru nu este o coincidență, ci o reflectare a inegalității structurale în distribuția obligațiilor parentale.

• Fapt statistic: Conform studiilor, în Rusia, femeile reprezintă 90-95% din participanți în comisiile școlare și preșcolare. Acest lucru creează o mediu gendernic homogen cu propriile sale reguli, limbaj și priorități.

• Expectanțe sociale: Școala este percepută istoric ca o continuare a sferei «feminine», de educație. Activitatea în ea este continuarea rolului de mamă-oprițoare. Un tată care manifestă o implicare similară este adesea perceput ca o excepție, un «asistent» al mamei, nu ca un subiect autonom.

• Resurse temporale: Distribuirea nereglată a muncii domestice conduce la faptul că mamele (în special cele care lucrează pe jumătate de normă sau nu lucrează) au mai mult timp flexibil pentru a participa la ședințe zilnice, colectări de fonduri, organizarea de evenimente. Tatălui, chiar dacă dorește să participe, este adesea excludat de facto din cauza programului de lucru.

În astfel de medii, problemele specifice pentru tătici (de exemplu, conflictul cu mama din cauza accesului la informațiile școlii, tratament nejustificat al profesorului față de copil din cauza stereotipului despre «familie incompletă») nu ajung în focalizarea atenției sau nu sunt percepute ca relevante. Comitetul rezolvă «probleme comune», care în practică sunt formate de majoritatea feminină.

2. Sincronizarea instituțională cu administrația școlii

Comitetul parental rareori este un organ de protecție a drepturilor independent. Mai degrabă funcționează ca mediator între comunitatea parentală și administrația școlii, iar în multe cazuri — ca instrument pentru soluționarea sarcinilor administrative (colectarea de bani, organizarea de sâmbători de curățenie, agitația pentru candidați necesari școlii în consiliile de administrație).

• Loyalty towards the system: Principalul său obiectiv este menținerea stabilității și prevenirea conflictelor, «rebeliunilor». Conflictul dintre tată și mamă sau cu profesorul este perceput ca o amenințare la adresa liniștii și reputației clasei/shcolii. Este mai simplu să îl ignore sau să te poți plasa de partea participantului «testat» al sistemului (adesea mama, prezentă constant în școală).

• Lipsa înțelegerii aspectelor juridice: Membrii comitetului, în general, nu sunt juriști. Întrebările complexe legate de încălcarea drepturilor părinților (de exemplu, când mama își ia toate documentele copilului și nu permite tatălui să participe la chat-urile părinților) necesită cunoștințe juridice. Comitetul preferă să rămână în zona soluțiilor casnice: «Să ne așezăm și să ne înțelegem», ceea ce în condițiile unui conflict este inutil și adesea joacă în favoarea părții mai agresive (adesea a mamei, care deține informațiile).

3. Reproducerea stereotipurilor de gen și a etosului «maternalist

În interiorul comitetului acționează norme neoficiale care decurg din reprezentări tradiționale.

• Stereotipul îngrijirii maternelice «naturale: Se consideră subconștient că mama se preocupă mai mult de copil și poziția ei este mai autoritară în problemele școlare. Plângerile tatălui că mama nu îl permite să participe la viața școlară pot fi interpretate ca un «conflict domestic», în care nu trebuie să se intervină, sau chiar ca o manifestare de «neadecvatate» a tatălui însuși.

• Efectul solidarității «sorele: Într-un grup feminin homogen poate funcționa o solidaritate inconștientă cu «sora» împotriva «bărbatului problematic. În special dacă mama se prezintă ca o victimă (de exemplu, în cazul unui divorț). Argumentele tatălui pot fi devaluat: «El doar se răzbună pe fosta soție», «Nu înțelege ce înseamnă să crești un copil singur.

• Invizibilitatea discriminării: Membrii comitetului pot să nu observe cum acțiunile lor îi încalcă pe tătici. De exemplu, colectarea banilor sau discutarea problemelor importante se face în chat-ul «mamelor», unde tății nu sunt adăugați «de drept». Tății trebuie să obțină informații prin intermediul copiilor sau ale femeilor ex-femei, ceea ce îi pune în o poziție umilitoare.

4. Absența mandatului, resurselor și motivației

Comitetul parental este un asociere publică voluntară fără puteri reale.

• Lipsa mandatului de protecție: Obiectivele statutare ale acestuia sunt să sprijine școala, să organizeze evenimente. Protejarea drepturilor unui părinte împotriva altui părinte sau profesor este ieșirea din competență, care poate duce la scandal și acuzații personale.

• Lipsa resurselor: Comitetul nu are nici resurse juridice, nici psihologice pentru medierea conflictelor familiale complexe. Instrumentele sale sunt convingerea și presiunea publică, care nu funcționează în situații de conflict înalt.

• Lipsa motivației: Participarea la un conflict «tată vs. mamă/shcoală» aduce doar riscuri: a strica relațiile cu administrația, a ruina comunitatea parentală, a obține o reputație negativă. Este mai simplu să rămâi neutru, ceea ce în practică înseamnă să susții statu-quo-ul, adică ierarhia existentă, unde tatăl se află adesea la periferie.

Exemplu clar: Un tată după divorț dorește să primească informații despre performanța copilului direct de la profesor. Profesorul, obișnuit să comunice doar cu mama, refuză, invocând «instalația din partea mamei» sau «regulile interne». Tatăl se adresează comitetului. Reacția tipică: «Nu putem să îi dăm instrucțiuni profesorului», «Discută cu soția, înțelegeți voi înșivă», «Pentru a nu fi scandal în clasă». Comitetul protejează liniștea sistemului, nu dreptul tatălui la informații.

5. Ce poate schimba situația? Păi, căi posibile

1. Strategia individuală a tatălui: Nu aștepta protecția din partea comitetului. Acționează direct prin canale oficiale: cereri scrise către directorul școlii (articolul 44 din Legea «Despre educație» garantează părinților drepturi egale la obținerea informațiilor), în caz de nevoie — plângeri către administrația educațională cu referire la lege. Legitimitatea documentului este mai mare decât opinia comitetului parental.

2. Modificarea compoziției comitetului: Implicarea activă a tatălui în activitatea acestuia, până la crearea unei funcții de reprezentant al tatălui sau a reprezentanței paralele (mamă+tată) a familiei. Acest lucru schimbă echilibrul de gen și agenda.

3. Învățarea juridică: Includerea în agenda ședințelor a întrebărilor despre drepturile părinților egale, explicarea normelor legii «Despre educație». Acest lucru legitimează tema și oferă comitetului cunoștințe pentru o poziție mai echilibrată.

4. Creearea unor mecanisme externe: Dezvoltarea serviciilor de mediere școlare, unde se poate apela cu un conflict familial. Aceasta este o platformă profesională și neutră, în comparație cu comitetul.

Concluzie

Comitetul parental școlar nu protejează drepturile tatălui nu pentru că este «rău», ci pentru că nu este creat și adaptat pentru acest lucru. Este un produs și retransmițător al condițiilor sociale existente: împărțirea genderei muncii parentale, sincronizarea cu sistemul administrativ al educației și stereotipurile profunde despre suprematia maternă în educație.

Prin urmare, a aștepta o poziție activă de protecție din partea sa este o utopie. Neutralitatea sa este un aprobare pasivă a ordinii existente, unde tatăl este considerat secundar. Schimbarea situației necesită nu plângerile la comitet, ci acțiuni sistemice: de la juridicarea personală și rafinarea unui tată individual până la schimbarea conștientă a compoziției de gen a unor astfel de organe și crearea în școală a unor instituții reale de protecție a drepturilor tuturor părinților, indiferent de sex. Până când școala și comunitatea parentală nu vor considera paternitatea ca o rol social egal și responsabil, comitetul va rămâne un «club de mame, care rezolvă probleme în logica acestui club.
© elib.ro

Permanent link to this publication: