Pitirim Sorokin despre general și particular în dezvoltarea SUA și URSS: sociologia integrativă și previziuni

Introducere: Privire din exterior și din interior

Pitirim Alexandrovich Sorokin (1889-1968) — sociolog rus-american, fondatorul catedrei de sociologie la Harvard, a analizat dinamica SUA și URSS dintr-o poziție unică: ca om care cunoștea profund cultura și istoria rusă și ca principal cercetător al establishment-ului american. Lucrările sale cheie pe această temă sunt «Rusia și Statele Unite» (1944), «Dinamica socială și culturală» (1937-1941), precum și o serie de articole postbelice. Sorokin a aplicat teoria sa integrativă și conceptul de tipuri socioculturale, depășind retorica bipolară a Războiului Rece.

General în dezvoltare: Convergența la nivel fundamental

În plină opoziție ideologică, Sorokin a făcut un pas analitic curajos pentru vremea sa: a indicat asemănările profunde ale celor două sisteme, care prefigurau o posibilă convergență (apropriere).

1. Imperativul tehnologic: Ambele țări, indiferent de ideologie, erau orientate spre progres științific și tehnologic, industrializare și organizarea rațională a producției. Sorokin a văzut în acest lucru o manifestare a unei culturi senzitive (sensibile), dominante în Epoca Modernă, unde progresul material și confortul sunt valori supreme.

2. Secularizarea și slăbirea principiului religios: În SUA, religia era formal păstrată, dar, după părerea lui Sorokin, a fost și ea secularizată, devenind parte a unui «ritual social». În URSS, acest proces a fost dus la un sfârșit logic sub forma ateismului de stat. Ambele societăți se îndreptau spre o model laic.

3. Cultura de masă și standardizarea: Sorokin a fost unul dintre primii care au notat tendințe similare în crearea unei culturi de masă (filmele hollywoodiene și cinematograful sovietic, muzica populară), orientată spre divertisment și formarea unor standarde comportamentale.

4. Mania gigantismului și ingineria socială: Proiectele de amploare (colonizarea Westului sălbatic și Câmpiei de Foc, construirea de uzine gigantice, proiecte de mare amploare precum Hidrocentrala Dniepr și barajele Tennessee) au demonstrat o credință comună a ambelor națiuni în posibilitatea transformării naturii și a societății prin metode ingineristice.

Particular: Flacăra ideatică vs. Maturitatea senzuală

Principalul diferențiator pe care Sorokin l-a văzut nu era economia, ci tipul dominant al culturii (după clasificarea sa: ideatic, senzual, idealist).

• URSS ca «mutație» a culturii ideatice: Proiectul sovietic l-a considerat o încercare utopică de a crea un nou tip de societate pe baza unei ideologii rațional construite (marxism-leninism). Această ideologie pretindea rolul unei «religii laice», oferind o imagine completă a lumii, sensul vieții și promisiunea raiului pe pământ (comunism). Astfel, URSS, în ciuda retoricii sale materialiste, avea trăsături ale unei culturi ideatice, unde valoarea supremă este ideea. Cu toate acestea, această idee nu era religioasă, ci pseudo-religioasă, ceea ce făcea sistemul intern contradictoriu.

• SUA ca apoteoza culturii senzuale: Societatea americană, după Sorokin, a atins cea mai matură și cea mai pură formă a unei culturi senzuale. Valoarea sa de bază sunt succesul material, utilitarismul, hedonismul, pragmatismul. Ideologiile aici au un caracter instrumental, nu totalitar. Libertatea în SUA era înțeleasă mai întâi de toate ca libertatea de a atinge bunăstarea senzuală (materială).

Perspectivele interacțiunii: de la conflict la sinteză

Previziunile lui Sorokin, făcute în anii 40-50, au fost remarcabil de profunde:

1. Neizbăvirea atenuării conflictului: El credea că faza acută a conflictului va slăbi în timp nu doar din cauza fricii de război nuclear, ci și din cauza transformării interne a ambelor sisteme. URSS va fi forțată să slăbească presiunea ideologică și să acorde mai multă atenție nevoilor materiale ale oamenilor, iar SUA se vor confrunta cu un criză a culturii senzuale (creșterea infracționalității, anomiei, vidului existențial).

2. Conceptul de «limite»: Fiecare sistem, adus la extrem, descoperă propriile sale limite. Idealismul radical al URSS duce la stagnare și ineficiență, materialismul radical al SUA — la un criză morală. Acest lucru creează precondițiile pentru împrumuturi reciproce: URSS își ia elementele eficienței de piață, SUA — elementele protecției sociale și ale căutării spirituale.

3. Născerea unui tip integrativ: Pe termen lung, Sorokin a prezis o mișcare către un nou, tip sociocultural integrativ, care sintetizează materialismul sănătos al Vestului și aspirațiile spirituale (pe care spera să le vadă renașterea în Rusia pe o nouă bază). El credea că Rusia, după suferințele totalitarismului, poate oferi lumii noi impulsuri spirituali.

Exemple și fapte din lucrările lui Sorokin:

• În cartea «Rusia și Statele Unite» (1944), a scris direct: «Ambele țări sunt giganti tineri, plini de energie... Interesele lor principale nu sunt incompatibile». A indicat lipsa conflictelor teritoriale istorice și asemănarea în «psihologia pionierilor».

• Analizând eroismul din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Sorokin a văzut în eroismul sovietic nu doar consecința propagandei partinere, ci și o manifestare a lobului altruist — concept cheie al lucrărilor sale ulterioare, pe care l-a considerat forța salvatoare a omenirii.

• În lecțiile din anii 1950, a avertizat că dacă SUA vor reduce întreaga politică externă la un «crusadă» împotriva comunismului, riscă să devină ele însele un «reflex al adversarului», pierzând idealurile democratice.

Concluzie: Profetul convergenței și al reînnoirii spirituale

Sorokin a oferit nu doar un analiz comparativ, ci și o model macrosociologică a dezvoltării istorice, în care SUA și URSS au reprezentat două versiuni puternice, dar unilaterale, ale modernității. Prezicerea sa despre atenuarea reciprocă și împrumuturile elementelor a fost în mare măsură justificată în perioada de deconstrucție și a URSS târzie (perioada reformelor cosыгinskiene, apoi a perestroikii), iar criza culturii senzuale pe Vest a devenit evidentă din anii 1960. Cu toate acestea, speranțele sale privind apariția unui sinteză spirituală-materialeă integrativă au rămas o utopie. Cu toate acestea, analiza sorocină rămâne una dintre cele mai profunde explicări ale motivului pentru care Războiul Rece nu a sfârșit în un conflict total: pentru că sub mantia ideologică, în cele două superputeri, au luptat procese sociale și culturale asemănătoare epocii moderne. Moștenirea sa este un apel la a vedea în spatele confruntărilor politice valurile profunde ale dinamicii socioculturale.
© elib.ro

Permanent link to this publication: