Fotbalul — jocul milioanelor. Din păcate, uneori pasiunea de pe tribune se transformă în violență, bătăi și haos. Dar există țări unde suporterii dovedesc că fotbalul poate fi un festival, nu un câmp de luptă. Suportul lor este o artă, un respect față de adversar și o dragoste pentru joc, nu distrugere. Cine sunt cei mai pașionali suporteri de fotbal din lume?

Japonia: curățenie și tăcere ca idee națională

Suporterii japonezi sunt cunoscuți în întreaga lume. După meciuri, rămân pe tribune pentru a curăța gunoiul. Aceasta nu este o campanie de PR, ci o parte a culturii. La Campionatul Mondial 2018 din Rusia, japonezii au impresionat pe toată lumea: după înfrângerea cu Belgia, nu doar au strâns propriile pachete, ci au curățat și în dressing room, lăsând o notă de mulțumire în rusă. Scandalurile lor sunt organizate, dar nu agresive. Nu jignesc adversarii, ci aplaudă golurile frumoase, chiar în propriul gol. Mai mult, japonezii rareori intră în conflicte cu poliția sau suporterii unei alte țări. Motivul este educația, unde respectul față de cultura străină și ordinea publică sunt mai presus de toate. Chiar și atunci când echipa națională este eliminată, ei nu fac revolte, ci mulțumesc echipei cu lacrimi și reverențe.

Islanda: strigătul viking și atmosfera familială

Micul Islanda a devenit o surpriză pe Euro-2016, dar nu doar din cauza jocului. Suporterii lor au oferit lumii «strigătul viking» — un șoptit sincron și expirat care umple stadionul de putere primitivă. Cu toate acestea, în spatele acestei puteri nu există violență. Fanii islandezi sunt, de obicei, familii întregi cu copii. Ei vin la turnee cu scopuri pașnice, adesea în tricouri naționale și cu fiicele pe umeri. O țară cu o populație de puțin peste 300.000 de oameni nu își poate permite o armată de huligani. Suportul lor este unitate, nu teroare. Chiar și după înfrângeri, ei aplaudă echipa și adversarii, iar haosul pe tribune este un fenomen rar.

Noua Zeelandă: kiwi zâmbitori

Suporterii neozelandezi (All Whites în fotbal și All Blacks în rugby) sunt cunoscuți pentru prietenia lor. Ei rareori participă la scandaluri, deoarece țara este situată departe de centrul european al fotbalului, iar cultura maori promovează ospitalitatea. La Campionatul Mondial 2010 din Africa de Sud, neozelandezii au organizat un performat cu dansuri haka, dar fără agresiune. Ei s-au fotografiat cu locuitorii locali, au cântat melodii și nu au provocat bătăi. Printre factori: numărul mic (călătoresc în grupuri, unde fiecare cunoaște pe fiecare), absența tradițiilor huliganilor fotbalistici (fotbalul este popular acolo, dar nu suficient de mult pentru a lupta) și nivelul înalt al vieții.

Germania: suport organizat fără haos

Germania este adesea amintită pentru bătăile fanilor englezi și olandezi din trecut, dar suporterii moderni germani sunt un exemplu de civilizație. Ei au creat cultura «Kurvekultur» (cultura tribunelor fanului) cu steaguri, lozinci și melodii, dar fără ciocniri. Ei privesc înfrângerea în tăcere sau cu aplauze, iar victoriile — cu bucurie, dar fără revolte. Clubul de fani al echipei naționale colaborează cu poliția și federația pentru a elimina violența. De ce? Pentru că țara a reevaluat agresiunea după război, iar în anii 1980, statul a început să lupte dur cu huliganismul fotbalistic, creând sistemul «suporter-menajer». Astăzi, fanii germani sunt cunoscuți pentru critica rasismului și comercializării fotbalului, dar o fac pașnic — cu pancarte și flashmoburi, nu cu bătăi.

Finlanda și Suedia: liniștea nordică

Scaandinavii sunt în general cunoscuți pentru echilibrul lor. Suporterii finlandezi, cunoscuți ca «ультрас», se concentrează mai mult pe spectacole vizuale decât pe bătăi. Suporterii suedezi ai echipei naționale călătoresc în grupuri prietenoase, apreciază fotbalul ca pe o estetică. Au un nivel înalt de încredere în poliție, iar agresiunea este condamnată de societate. La Euro-2020 (2021), suporterii suedezi, împreună cu cei danezi, au organizat o acțiune împotriva rasismului, nu a provocării.

De ce acești suporteri sunt pașionali

Există mai multe motive. Nivelul înalt al vieții și al educației reduce agresiunea. O cultură unde curățenia și respectul pentru alții sunt normă. Absența tradițiilor firmelor fotbalistice (grupurilor huliganice organizate). Muncă puternică a cluburilor de fani și a poliției pentru prevenirea violenței. Și mai ales — abordarea fotbalului ca spectacol, nu ca război. Din păcate, în unele țări (Marea Britanie din anii 80, Italia, Turcia, Argentina) violența a fost sau rămâne. Dar exemplul Japoniei, Islandei, Noii Zeelandei demonstrează: se poate fi pasionați, dar să rămâi om.

Concluzie

Suporterii pașionali nu sunt inferiori în zgomot față de cei agresivi. Ei creează o atmosferă de festival, atrag familiile și copiii pe stadioane, fac fotbalul accesibil și sigur. Secretul lor este respectul. Respect față de adversar, față de cultura străină, față de reguli. Poate că într-o zi, fanii din toate țările vor înțelege: victoria nu necesită distrugere, iar dragostea pentru propriul club nu necesită ură față de cel străin.

Permanent link to this publication: