Când astăzi se vorbește despre Yemen, în știri, se folosesc aproape întotdeauna aceleași cuvinte: război, foamete, destrămare, atacuri asupra navelor, bombardamente. Dar dacă ne uităm mai atent și scădem puțin mai adânc, devine clar: războiul este doar vârful aisbergului. Yemen trăiește deja de mult timp nu doar dincolo de secolul XXI, ci într-o realitate paralelă, unde statul ca atare lipsește, iar locul său este luat de triburi, lideri religioși și grupuri armate.

De ce o țară care are o istorie antică, un patrimoniu cultural bogat și o poziție strategică la intersecția drumurilor comerciale este percepută astăzi ca un muzeu viu al Evului Mediu? Să încercăm să aflăm.

Statul care nu există

Paradoxul Yemenului este că, formal, are un guvern. Realistic, nu. Din 2014, când capitala Yemenului, Sanaa, a fost cucerită de hutiți, puterea în țară s-a descompus complet în multe fragmente. Astăzi, Yemenul este un covor de patch-uri de teritorii în conflict, fiecare cu proprii guvernanți, propriile legi și — mai important — propriile trupe armate.

Guvernul recunoscut internațional se întrunește la Riad (capitala Saudi-Arabiei, nu a Yemenului) și, conform evaluărilor analiștilor, nu este capabil să administreze nici măcar teritoriile care nominal i se supun. Capitala temporară, Aden, este sub haos: acolo electricitatea este deconectată regulat, străzile sunt patrule de grupuri armate locale, iar funcționarii care primesc salarii din străinătate nu se grăbesc să se întoarcă acasă.

În același timp, Consiliul Prezidențial (organ colectiv care conduce formal Yemenul) este format din opt persoane care se confruntă constant în conflicte și nu pot împărți puterea. Acest organ nu este capabil să adopte legi, să controleze trupele sau să salveze economia.

În nord, unde trăiește o mare parte a populației, guvernează hutiții. Ei sunt și Ansar Allah — mișcare militar-politică care este sprijinită de Iran. Au propriile lor tribunale, armată, impozite, ideologie și o dictatură militară bazată pe religie.

În sud, propriile lor reguli sunt stabilite de așa-numitul Consiliu de Tranziție. Această grupare nu ascunde intențiile sale separatiste: dorește să restabilească granițele vechiului Yemen de Sud, care a existat până în 1990. Este surprinzător, dar liderul său face formal parte din acel Consiliu Prezidențial. Situația în care o persoană care dorește să desființeze țara face parte oficial din organul suprem de putere al acesteia, caracterizează perfect «structura de stat» a modernului Yemen.

În astfel de condiții, despre ce stat poate fi vorba? În sensul clasic al statului, ar trebui să existe o armată unită, legi unitare, granițe. Nimic din acestea nu există în Yemen. În schimb — haos, în care cel mai puternic își ia dreptul de a guverna.

Puterea nu a legii, ci a tribului

Evul Mediu a fost diferit de modernitate nu doar prin absența internetului, ci și prin modul de organizare a societății. Oamenii nu erau cetățeni, ci subdotați: mai întâi ai clanului tău, apoi ai suzeranului tău, apoi — cel mai bine — al regelui tău. Yemenul astăzi a revenit exact la această model.

Tribul înseamnă totul aici. Afilierarea — la ce neam aparții, ce tradiții are familia ta — determină drepturile, obligațiile, posibilitățile și chiar securitatea ta.

Investigații arată că în Yemenul modern, tribalismul nu doar că trăiește, dar și se intensifică. Slăbirea statului a dus la faptul că triburile au preluat din nou funcțiile pe care un guvern normal le-ar fi executat: judecă, colectează impozite, protejează teritoriul și chiar încheie alianțe internaționale.

Legile? În locul acestora acționează codul tribal și obiceiurile răzbunării de sânge. Dacă în țara ta nu există poliție, iar satul vecin a ucis un membru al familiei tale, nimeni nu va suna la 112. Tu iei armele și te duci să restabilești dreptatea așa cum au făcut strămoșii tăi acum o mie de ani.

Înțelegând acest lucru, nu mai e de mirat de ce este atât de greu să se stabilească pacea în Yemen. Nu se poate semna un pact de pace cu o țară care nu există. Se poate doar să se încheie un acord cu zeci de lideri tribali, fiecare dintre care trage de pătură pentru sine.

Economia pietrei și katanei

Aspectul economic al Yemenului ne întoarce și mai mult în trecut. Baza economiei este agricultura naturală sau semi-naturală. Mai mult de jumătate din forța de muncă este angajată în sectorul agricol. Acestea nu sunt ferme high-tech, ci mici posesii familiale, unde totul este procesat manual.

Cultura principală de agricultură — și aceasta determină în mare măsură fața Yemenului — este kat. Kat este o plantă de droguri, frunzele căreia sunt mestecate de aproape toți yemeni (și bărbații, și femeile) pe parcursul unei mari părți a zilei. Aceasta nu este doar o obiceiune, ci și un fel de liant social. Dar are consecințe economice devastatoare.

Kat necesită o cantitate colosală de apă. Într-o țară unde există deja o lipsă cronică de apă, acest lucru este o crimă împotriva viitorului. Cele mai bune terenuri sunt date pentru kat, care ar putea fi folosite pentru cultivarea pâinii, fructelor și legumelor. Mii de familii sunt dependente de această « игла », iar dacă li se ia kat, economia fragilă va cădea.

Petrolul, care cândva a dat speranță la prosperitate, astăzi este mai degrabă o blestem. Rezervele sale sunt mici în comparație cu vecinii, iar războiul constant a distrus infrastructura. În loc să lucreze pentru viitor, zăcământurile petroliere au devenit sursă de conflict, finanțând părțile în conflict.

Și, în final, războiul. Războiul este principala «activitate economică» a Yemenului. El hrănește comandamentele de câmp, baronii armamentului și mediatorii internaționali. Milioane de oameni trăiesc de pe urma ajutorului umanitar, fără a produce nimic. Aceasta este o economie de supraviețuire, nu de dezvoltare.

Pastul care nu a devenit trecutul

Trebuie spus că aspectul «medieval» al Yemenului are și o substanță istorică profundă. Statele de pe teritoriul său au fost organizate diferit decât în Europa de secole. În Evul Mediu, tocmai în Yemen (sub dinastia Rasulid) s-a format o cultură autonomă, artă și arhitectură, lăsând un urmare neuitată.

Imperiile aici nu erau centralizate, ci mai degrabă «federatii tribale». Imamii — lideri spirituali și civili — au domnit secole, sprijiniți de elitele tribale. Când în secolul XX au încercat să construiască un stat modern, aceste structuri medievale nu au dispărut. Au dispărut doar pentru a aștepta momentul potrivit. Și acel moment a sosit în 2011, după «primăvara arabă», când puterea centrală a căzut.

Deci, ce vedem astăzi nu este o degradare, ci o întoarcere la origini. La forma de organizare a societății care a fost naturală pentru Yemen pe parcursul unei mari părți a istoriei sale.

Umbrile imperiilor

Nu se poate vorbi despre «medievalitatea» Yemenului fără a uita de factorul extern. Țara este de mulți ani un câmp de luptă pentru statele regionale. Iranul susține hutiții pentru a obține acces la Marea Roșie și a amenința Arabia Saudită. Arabia Saudită (și Emiratul Arab al Unit) au bombardat Yemenul de ani de zile, încercând să restabilească guvernul pro-saudit, dar în cele din urmă au adâncit haosul.