Glume despre post: când călugării râd de propriile lor realizări culinare

Postul este o afacere serioasă. Curățirea spirituală, abstința, rugăciunea. Se pare că unde ar putea fi loc pentru glume? Totuși, dacă ne uităm la cultura călugărească, la anecdotele populare și chiar la vechile bătături monastice, vom descoperi că zâmbetul este un oaspete deschis chiar și în timpul postului cel mai strict. Umorul ajută la relaxare, nu permite să cadem în melancolie și ne reamintește că chiar și în cele mai serioase lucruri este important să păstrăm fața umană. În această articol, am adunat cele mai amuzante, cele mai calde și cele mai recunoscute glume despre post — acelea pe care călugării le-ar putea spune unul altuia la masă, dacă ar fi permis să râdă în glas.

De ce călugării râd: umorul ca leac împotriva melancoliei

Părinții spirituali au spus adesea că melancolia este unul dintre cele mai periculoase păcate, mai ales în post. Când stomacul grăiește, iar sufletul se simte sătui, este foarte ușor să cadem în tristete. Exact aici umorul devine un ancore salvatoare. Călugării știau: dacă nu râdem de propriile noastre slăbiciuni, ele vor începe să ne controleze. Prin urmare, în mănăstiri au existat întotdeauna propriile «bătături culinare» — povești despre cum fratele Ivan a confundat sare cu zahăr, cum părintele Nicodim a încercat să coacă un prăjitură post și a ieșit ceva, și cum arhimandritul, încercând postura postă, a spus: «Delicios, dar vreau și mai mult».

Desigur, nu era vorba de râs pentru râs. Era un râs bun, indulgent, asupra propriilor noastre neputințe. Iar acest gen de umor este cel pe care îl adunăm astăzi.

Glume despre mâncarea postului: când chifla din varză este un podвиг

Tema cea mai populară a glumelor călugărești este, bineînțeles, mâncarea. Mai degrabă, ceea ce o înlocuiește în timpul postului. Fără carne, lapte și ouă, experimentele culinare devin o adevărată aventură.

«Când un postitor spune: «Am mâncat o chiflă», el are în vedere varză. Dar el este totuși fericit».

«Rețeta prăjiturii post: ia făină, apă, sare, adaugă speranța că va fi delicioasă și coace».

«Supa postului este când în oală flotează legume, iar tu încerci să ghicești unde din ele este carne. Dar nu este».

«Un călugăr se plânge arhimandritului: «Părinte, am mâncat post pentru o săptămână și mă pare rău, dar mă simt ca acest supă — transparent și fără gust». Arhimandritul răspunde: «Patience, fiule meu. Dar tu vei străluci ca prosforile din altar»».

Despre înlocuiri: când apa devine lapte, iar nucile devin carne

Înlocuirile sunt un gen separat de umor călugăresc. Călugării știu bine că laptele de soia nu este lapte, iar brânza de nuci nu este brânză. Dar ei fac ca și cum ar fi aproape la fel. Și această joc de auto-șarlatan ajunge să creeze multe situații amuzante.

«Dacă adaugi puțină vanilie în laptele de ovăz, devine aproape ca laptele adevărat. Aproape».

«Tofu-ul nu este carne. Dar dacă îl prăjești bine cu usturoi, începe să se comportă ca carne. Și chiar să miroasă aproape ca carne. Aproape».

«Un călugăr stă la masă, încercând postul salată și spune: «Părinte, sunteți siguri că acest lucru nu este carne?». Arhimandritul răspunde serios: «Sunt sigur. Dacă ar fi carne, ar râde așa de frumos»».

«Când ești în post și vrei foarte mult lapte, pare că chiar apa din chiuvetă poate deveni lapte, dacă te gândești la vacă».

Dialoguri monastice: răspunsuri ostenite ale arhimandritului

Arhimandritul dintr-o mănăstire este nu doar un învățător spiritual, ci și principalul «manager de umor». Răspunsurile sale la plângerile culinare ale fraților devin often proverbe.

«Părinte, pot să iau o bucată de pește? Mă doare foarte mult». — «Solicitați-l la Domnul. El știe ce vă este mai folositor. Și dacă El vă va trimite pește, înseamnă că sunteți pregătiți. Dacă nu — înseamnă că nu ați ajuns încă la ea».

«Fratele Ivan se plânge: «Părinte, am devenit obosit de cearșaf!». Arhimandritul: «Ai devenit obosit de cearșaf, iar părinții spirituali au devenit obosiți de laptele din pustie. Și totuși, au supraviețuit»».

«Un călugăr întreabă: «Părinte, pot să mănânc un măr în post?». Arhimandritul: «Poți, dar nu te lași prins. Alții vor spune că acest călugăr a mâncat prea multe mere și s-a mândrit»».

Glume despre ipocrizia: când postul nu este doar despre mâncare

Desigur, călugării înțeleg că postul nu este doar despre a renunța la lapte. Este despre a renunța la răutate, la judecată, la vorbă goală. Și aici umorul devine și mai subtil, deoarece este îndreptat împotriva ipocriziei noastre.

«Pot să nu mănânc carne, dar îi judec pe toți cei care o mănâncă. Și se pare că mă rog, dar în gânduri deja am înnebunit pe toți. Și așa tot postul».

«Cum să știi că ești într-adevăr în post? Când în loc să mănânci un biscuițel în plus, spui: «Doamne, iertă-mă pentru această gândire». Și în același timp simți foamea».

«Călugării glumesc: «Postul este când nu mănânci carne, dar în același timp îți mănânci mental pe toți cei care te deranjează». Aceasta este cea mai comună greșeală a începătorilor».

Eșecuri culinare: când mâncarea postului devine un meme

În fiecare mănăstire există legende despre mâncărurile postului neîncercate. Aceste povești sunt transmise din gură în gură și devin parte a folclorului local.

«O dată, fratele Nicodim a decis să facă un prăjitură post. A înlocuit untul cu piure de mere, ouăle cu semințe de in, iar zahărul cu fructoză. A ieșit ceva neînțeles. Dar a fost mâncabil. Aproape. Arhimandritul, încercând, a spus: «Nu știu ce este, dar cu siguranță este post. Pentru că nu poate fi gustos»».

«Un călugăr a cerut rețeta postului o livie. Acesta a gândit și a spus: «Înlocuiește carnea cu tofu, ouăle cu mazăre, iar cârnații cu morcovi. Va ieși aproape o livie. Dacă închizi ochii».

«O dată, fratele Alexie a decis să facă maioneză post. A încercat toate rețetele: pe laptele de soia, pe cel de ovăz, pe acvafabă. În final, a obținut ceva care părea mai mult ca un lipici decât un sos. Dar a mâncat-o pentru că nu a vrut să iasă în evidență».

Glume moderne despre post: când toată lumea râde pe rețelele sociale

Astăzi, glumele despre post au ieșit dincolo de zidurile mănăstirilor. Pe internet se pot găsi mii de meme care descriu perfect sentimentele unei persoane care postă. Și în fiecare astfel de glumă există o parte de adevăr și multă dragoste.

«Postul este când te uiți la pizza și te gândești: «Este un păcat». Apoi adaugi: «Dar ce păcat delicios!».

«Sunt în post. Urmăresc rețetele posturilor. Ele arată frumos, dar știu că nu sunt delicioase. Dar voi încerca. Și dacă nu reușesc, voi continua să postesc».

«Cel mai dificil lucru în post este să nu mănânci carne. Cel mai simplu lucru este să mănânci tot ce este posibil, dar cu sentimentul de vinovăție».

De ce ne place să râdem de post

Glumele despre post sunt un mod de a recunoaște că suntem toți imperfecti. Că ne străduim, dar uneori ne eschivăm. Că vrem să fim mai buni, dar ne place să mâncăm. Râsul despre post nu este un act de judecată, ci o sinceritate. Este o recunoaștere că suntem oameni, cu slăbiciunile și dorințele noastre. Și dacă putem râde de noi înșine, înseamnă că nu am pierdut simțul realității. Și simțul realității este ceea ce ne ajută să nu ne luăm prea în serios și să nu cadem în melancolie.

Deci, postul nu este doar o perioadă de strictură, ci și o perioadă de zâmbet. Pentru că chiar și părinții spirituali știau: când stomacul este gol, sufletul trebuie să fie plin de lumină. Și dacă această lumină este un umor cald, bun, postul devine fericit. Plăcere de masă (în sens figurat)!

Permanent link to this publication: