Iubirea este doar un sentiment? Sau ceva mai mult? Pentru mulți, ea este o flacără efemeră, care poate stinge. Dar filosofia și religia insistă: iubirea este obiectivă. Ea nu este doar în noi. Ea este între noi. Ea stabilește structura existenței, eticii și sensului. Chiar și atunci când nu simțim iubirea, ea rămâne o realitate către care suntem chemați.
Încă din «Pira» lui Platon, se vorbea despre Eros ca despre o forță care unește finalul cu veșnicul. Iubirea, după Platon, nu este doar o atracție pentru trup, ci o atracție pentru frumusețe în sine. Este o căutare a adevărului. În acest sens, iubirea nu este o dorință subiectivă, ci o structură fundamentală a existenței. Ne iubim, pentru că lumea este construită astfel încât putem să ne conectăm. În creștinism, această idee este întărită: Dumnezeu este Iubire. Iubirea nu este un atribut al lui Dumnezeu, ci esența Lui. Și dacă Dumnezeu este baza tuturor lucrurilor, atunci iubirea este țesătura realității.
Immanuel Kant nu a scris despre iubire ca despre un sentiment. Dar imperativul său categoric — să ne raportăm la om ca la un scop, nu ca la un mijloc — este o expresie filosofică a iubirii. În secolul XX, Emmanuel Levinas a mers mai departe: iubirea este responsabilitatea pentru Celălalt. Fața Celuilalt mă cheamă la răspundere. Aceasta nu este o emoție, ci un datornic, pe care nu-l pot evita. Martin Buber în «Eu și Tu» vorbește despre întâlnirea autentică, care depășește utilitatea. Iubirea nu este proiectul meu, ci un eveniment în care particip.
În Noul Testament, iubirea — agapé — nu este un sentiment romantic și nu o prietenie frățească. Este o iubire necondiționată și sacrificială, care nu depinde de meritele obiectului. Ea este obiectivă în sensul că este normă, către care suntem chemați, chiar și atunci când nu vrem. «Iubește-ți dușmanii tăi» nu este un sfat, ci o poruncă. Ea nu se adresează sentimentelor. Se adresează voinței. Și astfel, iubirea nu este ceea ce simțim, ci ceea ce facem.
Iubirea nu ar fi iubire dacă ar fi obligatorie. Exact libertatea face posibilă și, în același timp, reală iubirea. Alegeri libere de a iubi — chiar și atunci când nu există dorință — transformă iubirea dintr-o emoție într-un act. Această transformare face ca iubirea să fie obiectivă: ea există în lume prin deciziile noastre. Nu există iubire fără libertate. Nu există libertate fără responsabilitate. Și în acest sens, iubirea este cel mai obiectiv fapt al vieții umane.
Socrate a iubit adevărul mai mult decât viața. Francisc de Assisi a iubit săracii și leproșii. Étienne de La Boétie a iubit libertatea. În fiecare caz, iubirea nu a fost un sentiment, ci o poziție. Ea a definit acțiunile lor, suferințele lor, moartea lor. Aceste exemple arată: iubirea este obiectivă, pentru că schimbă lumea. Ea creează familii, comunități, culturi. Ea construiește orașe și dărâme ziduri.
Iubirea nu dispare când trece atracția. Ea rămâne ca un ales, ca o amintire, ca o speranță. În acest sens, obiectivitatea ei: ea nu depinde de starea noastră de spirit. Ea depinde de noi.
New publications: |
Popular with readers: |
News from other countries: |
![]() |
Editorial Contacts |
About · News · For Advertisers |
Digital Library of Romania ® All rights reserved.
2023-2026, ELIB.RO is a part of Libmonster, international library network (open map) Preserving Romania's heritage |
US-Great Britain
Sweden
Serbia
Russia
Belarus
Ukraine
Kazakhstan
Moldova
Tajikistan
Estonia
Russia-2
Belarus-2