Henri Rousseau și operele sale

Henri Rousseau, cunoscut sub numele de «Tаможенник», este unul dintre cei mai surprinzători artiști din istoria artei. Nu a studiat în academii, nu a participat la saloanele pariziene ca profesionist. A lucrat la vamă, iar duminica seara desena. Picturile sale au fost inițial risipite pentru naivitate, perspectiva incorectă și «copilărie». Dar chiar această naivitate a devenit marea sa virtute. Astăzi, tablourile lui Rousseau se află în Louvre și în Muzeul de Artă Modernă din New York, iar numele său este menționat printre pionierii avangardismului. Cum a trecut de la colector de taxe la geniu? Să aflăm.

Cine este Henri Rousseau

Henri Rousseau s-a născut în 1844 în orașul Laval din nord-vestul Franței. A servit în armată, apoi a lucrat la vamă (de aici porecla). A început să deseneze la aproximativ 40 de ani, ca autodidact. Nu a văzut niciodată junglele, decât în grădinile botanice din Paris și în reviste ilustrate. Cu toate acestea, imaginația sa a creat peisaje exotice cu tigri, maimuțe, plante care nu creșteau în aceeași zonă climatică. A expus regulat la Saloanele Independenților (salonul respinși), unde lucrările sale au fost inițial risipite. La sfârșitul vieții, a fost recunoscut de tinerii artiști-avangardiști, inclusiv Picasso. A murit în 1910, sărac, dar cu încredere în marile sale realizări.

Stil: naiv, dar nu primitiv

Rousseau este atribuit «artei naieve» (art brut). Tehnica sa: pictură netedă, aproape plată, lipsa perspectivei aeriale, obiectele de pe primul și al doilea plan sunt prezentate la fel de clar, culorile sunt vii, aproape acide. Cu toate acestea, în această «copilărie» se ascunde adâncime. Figurile sunt imobile, ca într-un vis. Compozițiile sunt simetrice, dar pline de tensiune ascunsă. Rousseau a creat propriul său univers, unde imobilitatea atinge unei forțe mistice.

Cele mai cunoscute tablouri

«Cigrana adormită» (1897) — un leu care miroase femeia adormită, dar nu o atinge. Lună, deșert, instrument muzical. Misteriu. «Furtună tropicală: tigru atacând bivol» (1891) — jungle, furtună, prădător. A desenat pentru prima dată frunze cu o astfel de detaliere, deși nu a văzut tropicele. «Somnul» (1910) — ultima sa lucrare mare: o femeie nud pe un canapea în junglă, înconjurată de animale și muzicieni. Picasso l-a adorat. «Fotbaliști» (1908) — patru jucători în poziții ciudate pe un teren care seamănă cu un vis. «Portret de peisaj» — autoportret-viziune.

Tablouri-misteriu: ce înseamnă ele

Istoriile artei dezbat: Rousseau a fost un ciudat sau un geniu? Probabil, tablourile sale sunt o vizualizare a viselor și a fricilor. Tigrii simbolizează pericolul, dar pot fi și blânzi. Cigrana — libertate, dar și vulnerabilitate. Junglele — inconștientul. Rousseau a spus: «Am inventat un nou gen — portretul-paisaj». Nu a copiat natura, a creat-o din nou. Tablourile sale sunt uși către o realitate paralelă.

Recunoașterea în timpul vieții

În timpul vieții, Rousseau nu a fost bogat, dar a avut și admiratori. În 1908, Pablo Picasso a organizat un bal în cinstea sa (famous «Banquet Rousseau»). La petrecere au fost prezenți Guillaume Apollinaire, Georges Braque, Marie Laurencin. Artista a fost emoționat până la lacrimi. Criticii continuau să se jocă, dar tinerii artiști l-au văzut ca pe un precursor al surrealismului.

Influența asupra artei moderne

Rousseau a influențat surrealismul (Max Ernst, Salvador Dalí), arta naivă, pop-art. Tablourile sale au devenit iconice în cultura de masă. «Cigrana adormită» a fost parodiată în reclame, desene animate. Viziunea sa naivă asupra lumii a învățat artiștii că tehnica nu este totul.

Unde să vizitezi

Cea mai bună colecție de lucrări ale lui Rousseau se află în Muzeul de Artă Modernă (MoMA) din New York: «Cigrana adormită», «Furtună tropicală». În Louvre — «Portret de femeie». În Muzeul Orsay din Paris — «Fotbaliști». În Ermitaj — «Peisaj exotic».

Henri Rousseau este un exemplu al modului în care pasiunea și imaginația înving lipsa educației. A creat propriul său univers, pe care încă nu l-am putut descifra complet. Și în acest lucru stă marea sa virtute.

Permanent link to this publication: