Bastilia și Napoleon: împăratul care a vrut să redea istoria revoluției

Pentru majoritatea dintre noi, Bastilia este un simbol al Revoluției Franceze Mari, al furiei poporului și al prăbușirii vechiului ordine. Iar Napoleon Bonaparte este o persoană care a ajuns la putere pe valul ideilor revoluționare, dar apoi a construit o imperie și s-a ridicat deasupra oricăror principii republicane. Pare că cei doi figuri sunt separați de o prăpastie. Cu toate acestea, în realitate, sunt legați nu doar de epoca istorică, ci și de proiecte uimitoare, uneori paradoxale. Unul dintre ele este un monument gigantic pe care Napoleon a dorit să-l ridice pe locul Băstiei distruse, pentru a-și reface istoria și a se integra în ea. Dar ce legătură există, de fapt, între împărat și închisoarea principală a Franței?

Revoluția ca punct de plecare

Capturarea Bastiliei pe 14 iulie 1789 a fost evenimentul care a început Revoluția Franceză Mare. Pentru parizien, această fortăreață întunecată a fost un simbol viu al despotismului regal și al abuzului. În acea zi, în închisoare se aflau doar șapte prizonieri, dar acest lucru nu avea importanță. Bastilia a căzut, iar cu ea a căzut și încrederea în nemurirea puterii monarchice. Exact acest zi a devenit punctul de plecare pentru toate evenimentele ulterioare, care în cele din urmă au dus la putere pe tânărul general corsican Napoleon Bonaparte. Revoluția de pe 18 brumaire (9 noiembrie 1799) este considerată de istorici ca fiind punctul final al revoluției. Deci, Napoleon nu a fost doar succesorul revoluției, ci și moștenitorul său direct, o persoană care a ajuns la putere pe valul haosului generat de căderea Bastiliei.

Împăratul și urma sa pe piața Bastilia

Ajungându-se la putere, Napoleon a început o restructurare amplă a Parisului. A vrut să transforme capitala într-o nouă capitală imperială, care să concureze cu vechiul Roma. În cadrul acestor planuri, a atras atenția și asupra pieței Bastilia — un loc care a fost sfânt pentru francezi ca simbol al revoluției. Împăratul a decis să lase aici urma sa.

În 1808, Napoleon a planificat să ridice pe piața Bastilia un fântân de gigant, sub forma unui elefant, care ar fi să își sărbătorească victoriile din Egipt. Nu era doar un fântân, ci o construcție monumentală: conform planurilor împăratului, elefantul ar fi avut 24 de metri în înălțime și 16 metri în lungime. Pe spatele elefantului urma să fie o turnă și din nas ar fi curgut apă. Simbolica era evidentă: Napoleon a dorit să nu decorze doar orașul, ci să pună pe locul simbolului revoluționar un nou monument, care să îi laude propriile sale victorii.

Cu toate acestea, magnificul proiect nu a fost realizat. În 1813, pe piață a fost instalat doar un model complet din gips al elefantului, care a stat până în 1846. Statuia din bronz nu a fost turnată niciodată. După căderea lui Napoleon, proiectul a fost uitat, iar în 1846, statuia din gips a fost înlocuită de coloana Iulie, care astăzi stă în centrul pieței. Cu toate acestea, chiar și proiectul neterminat a lăsat o amprentă în cultură: fraza «elefantul Bastiliei» în Franța este încă folosită pentru a denota o sarcină neterminată. Și Victor Hugo în romanul «Izvoarele» a făcut din această statuie din gips refugiu pentru micuțul Gavroș.

De ce elefantul: urma egipteană și ambițiile imperiale

Alegerea elefantului pentru monumentul de pe locul Bastiliei nu a fost întâmplătoare. El se referă direct la campania egipteană a lui Napoleon (1798–1801). Elefantul cu turn pe spate este un imagine clasică din antichitate, pe care au folosit-o conducătorii elinistici și împărații romani pentru a-și sublinia puterea și legătura cu Estul. Pentru Napoleon, acesta a fost un mod de a-și afirma sinele ca moștenitor al marii cuceritoare, ca om care a adus civilizația în pământurile îndepărtate. Fântâna cu elefantul trebuia să devină nu doar o construcție ingineristică, ci și un manifest politic, menit să înlocuiască simbolica revoluționară cu cea imperială. Împăratul a dorit ca parizienii, venind pe piață, să-și amintească nu de căderea Bastiliei, ci de propriile sale triumfe.

Napoleon și revoluția: o atitudine dublă

Atitudinea lui Napoleon față de revoluție și simbolurile acesteia a fost dublă. Pe de o parte, nu a uitat niciodată că revoluția i-a deschis calea la putere. A folosit retorica revoluționară atunci când i-a fost avantajos și a încercat să păstreze unele dintre realizările revoluției, cum ar fi Codul Civil, în perioada imperiului. Pe de altă parte, Napoleon, ca împărat, nu a permis menționarea revoluției. El s-a considerat moștenitor nu al revoluționarilor, ci al marii monarhii antice. Propaganda imperială a încercat să convingă grupurile de nobilime de røyali că Napoleon este adevăratul moștenitor al Burbonilor. Prin urmare, încercarea de a pune un elefant pe locul Bastiliei nu a fost doar un proiect de urbanism, ci parte a acestei propagande: împăratul a dorit să preia spațiul revoluționar, să redea istoria și să se integreze în ea ca vârful acesteia.

Concluzie

Legătura dintre Bastilia și Napoleon este o poveste despre cum un simbol revoluționar a încercat să fie reinterprezat și preluat. Napoleon, ajuns la putere datorită revoluției, a dorit să pună pe principalul său monument propriul său semn, semnul imperial. Proiectul fântânii-elefant a rămas neterminat, dar spune multe despre ambițiile împăratului: nu a dorit doar să decoreze Parisul, ci să redea istoria. Bastilia a rămas un simbol al revoluției, dar și Napoleon a lăsat urma sa pe locul său — nu din bronz, ci mai degrabă cultural, care ne amintește încă de cât de strâns sunt legate destinul marilor oameni și evenimente mari.

Permanent link to this publication: