Greșelnicul în oglinda râsului: de ce ne amuzăm de cei care muncesc pentru toată lumea

Greșelnicul este o figură în cultură aproape sacrală. Dar tocmai din acest motiv devine adesea obiectul umorului. Râsul la adresa greșelnicului nu este o jignire, ci un mod de a elimina tensiunea, de a-l recunoaște ca fiind uman și, poate, de a-i fi puțin invidios pe abilitatea sa de a suferi tot ce viața îi aruncă în spate. În umor, greșelnicul apare fie ca un prost care nu înțelege că este folosit, fie ca un șmecher care găsește ieșiri din orice situație absurdă, fie ca un robot nelăsat, care continuă să lucreze chiar și atunci când totul în jur se prăbușește. Acest imagine trăiește în glume, comedii, legende urbane și în conversațiile noastre de pe bucătărie.

Glume: când greșelnicul devine filosof cu o bănuță

Gluma este un gen unde greșelnicul apare adesea în rolul unui om de rând, care este mai înțelept decât orice șef, dar spune scurt și la obiect. De exemplu: «Se întâlnesc doi greșelnic. Unul spune: — ieri șeful a spus că trebuie să lucrăm mai bine. Al doilea: — Și ce ai răspuns? — Iar eu am spus: noi suntem deja cei mai buni, doar că instrumentele noastre sunt rele». În această glumă este întreaga esență: greșelnicul știe ce valoare are, dar nu se strecoară în picioarele șefilor, el doar face treaba sa, uitându-se ironic la cei care stau deasupra lui.

Un alt subiect clasic este greșelnicul care ajunge într-o situație absurdă din cauza faptului că este prea muncitor. «Un muncitor de pe șantier a săpat o groapă toată noaptea. Dimineața vine șeful și spune: — Ce ai, prost, groapa trebuia să fie lângă stâlp, nu la gard! Greșelnicul își ia adânc răsuflu: — Dar eu am săpat la gard, ca să nu vadă că nu fac nimic». În această umură este o reacție de apărare, o încercare de a transforma absurdul în victorie. Greșelnicul nu este doar obiectul umorului, ci și actorul care intră în joc și întoarce situația.

Greșelnicul în film: de la Șuric la personajele lui Leonid Gaidai

Filmul sovietic ne-a oferit o galerie întreagă de greșelnic-comici. Șuric din filmele lui Gaidai este imaginea unui «student etern», care săpăie, construiește, predă lecții, dar întotdeauna cu atât de mult entuziasm, încât nu poți să nu râzi. Muncirea lui nu este doar o muncă, ci o aventură plină de neplăceri comice. În «Presați la Kavkaz» el merge după materiale și ajunge în centrul absurdului. Dar nu se predă — el continuă să lucreze, chiar și când este răpit, pentru că «trebuie să predăm obiectul».

Un alt imagine clasică este Vasiliy Alibabovich din «Mâna de aur». El este și el un greșelnic, dar muncirea lui este o încercare de a supraviețui într-o lume în care totul se vinde și se cumpără. Fraza lui «Șuric, ești greșit» a devenit un meme, dar în spatele ei se află chiar înțelepciunea greșelnică: el vede lumea mai simplu și mai sincer. În film, greșelnicul apare adesea naiv, dar exact această naivitate este mai puternică decât planurile ingenioase ale celor răi.

În filmele «Bărbații de succes» greșelnicul-văduv (Evgeniy Leonov) încearcă să reeduce bandiții prin muncă. Și este amuzant, pentru că încrederea lui în puterea de a corecta prin muncă se confruntă cu realitatea în care nimeni nu vrea să lucreze. Dar exact această rafinament și încredere în ceea ce este mai bun îl transformă în erou.

Paradoxurile greșelnicului: el este și prost, și geniu

Una dintre cele mai persistente teme ale umorului despre greșelnic este atitudinea lui față de «munca inteligentă». Există o glumă: «— Ce diferență este între un inginer și un greșelnic? — Inginerul se gândește cum să facă, iar greșelnicul face așa cum i s-a spus. Dar când ceva se strică, greșelnicul repară, iar inginerul merge să scrie un raport». În acest caz, greșelnicul este o opoziție față de birocrație, un simbol al unei forțe vii, care uneori pare absurdă, dar fără care totul ar cădea.

Există și un imagine invers: greșelnicul care este atât de obișnuit cu muncirea, încât nu poate să se oprească. «Vin acasă un greșelnic, soția spune: — Odihnește-te, stai pe scaun. El se așază pe scaun, ia în mână telecomanda și începe să o «deschide». Soția: — Ce faci? — Iar eu mă gândesc unde este butonul pentru a opri acest televizor». Aceste glume critică ușor deformarea profesională, dar în același timp provoacă simpatie: omul se amestecă atât de mult cu muncirea, încât transformă chiar odihna în muncă.

Umorul ca apărare: cum râde greșelnicul de el însuși

Greșelnicul devine adesea autorul glumelor despre soarta sa. Este un mod de a face față greutăților și, în același timp, de a-și afirma demnitatea. De exemplu, o proverbă: «Nu ne lăsăm, ci economisim energie». Sau: «Unde e bine la munca noastră? În toate locurile, doar nu la salariu, la șef și la condiții». Acest umor nu este ură, ci o ironie amărăciune, care ajută să te menții. Râzând de el însuși, greșelnicul transformă umilirea în victorie asupra circumstanțelor.

În brigăzile de construcții și atelierele de reparații există propriile lor bătături: «Ieri au căzut un cărămiză. Șeful spune: — Ce ai, nu știi că trebuie să-l țiii mai strâns? Greșelnicul răspunde: — L-am ținut, dar el a fost mai inteligent decât mine — a căzut când mă gândeam la salariu». Aceasta nu este doar o glumă, ci o manifestare a solidarității colective: toată lumea recunoaște sinele în aceste situații, iar râsul devine un ritual unificator.

Situații amuzante: când greșelnicul și tehnica nu găsesc un limbaj comun

Prăpastia culturală dintre greșelnic și tehnologia modernă este o altă sursă fertilă pentru umor. «Mai înainte puteam să repar o mașinărie cu niște vâlci, iar acum are un computer și nu știu de unde să încep cu el». Aceasta nu este doar amuzantă, ci reflectă schimbarea reală a lumii, unde abilitățile vechi devin inutile, iar noile sunt dificil de dobândit. Și în acest umor există o nostalgie pentru vremea când totul era mai ușor de înțeles și mai simplu.

Există și partea inversă: greșelnicul care luptă cu succes împotriva tehnicii. «Pe șantier a slăbit un excavator. Toți așteaptă reparatorii, iar greșelnicul Petru se apropie, lovește cu ciocanul în bампер — și excavatorul pornește. Șeful: — Cum ai făcut asta? Petru: — Pentru că l-am construit eu în urmă cu o dată». Această glumă subliniază înțelepciunea practică, care este mai puternică decât orice instrucțiune.

Concluzie: râsul la adresa greșelnicului este râsul la adresa noastră

Când râdem de greșelnic, nu râdem de el, ci de soarta lui, care este în mare parte comună cu toți dintre noi. Cu toții ne devenim greșelnic la un moment dat: muncim pentru a hrăni familia, încercăm să reparăm ceva ce s-a stricat, ne luptăm cu șeful și visăm la vacanță. Prin urmare, umorul despre greșelnic este umor despre experiența umană comună. El nu umilcește, ci eliberează, pentru că în fiecare glumă vedem nu doar un personaj, ci și pe noi înșine. În acest sens, greșelnicul nu este doar obiectul umorului, ci și eroul principal al acestuia.

Permanent link to this publication: